„Femeie nu te naști, ci devii. Acceptând să fie Celălalt, femeia a renunțat la suveranitatea ei. Devenirea ei trece prin refuzul acestei condiții.”

Am recitit recent câteva fragmente din „Das andere Geschlecht” și mi-am dat seama cât de actuale sunt, în ciuda anilor trecuți.

Ceva s-a spart în societate după alegeri. O fisură adâncă a lăsat să iasă la suprafață ce mocnea de mult: ura, misoginismul, violența, disprețul față de femeile care gândesc.Am văzut femei atacate nu pentru ce au făcut, ci pentru curajul de a fi ele însele. Pentru că au ales să nu tacă. Pentru că au votat cu propria conștiință.

Dureros nu e doar valul de ură venit din partea unor bărbați, deși greu de acceptat, pot înțelege mecanismele care îl alimentează.

Ce mă tulbură cel mai tare este să văd cum unele femei sunt primele care aruncă cu pietre. Cum râd. Dau like-uri. Aprobă mesaje care le batjocoresc pe altele.

Femei care aleg, poate fără să-și dea seama, să întărească granițele care ne limitează pe toate.

Beauvoir numește asta „trădarea surorilor”. Nu din răutate, ci dintr-o formă de supraviețuire în patriarhat: dacă te conformezi, ți se oferă protecție. Dacă taci, ești acceptată. Dacă ești „cum trebuie”, ești validată.Dar prețul e mare. Prea mare.Dacă nu oprim asta, dacă nu începem să ne susținem una pe cealaltă, vom pierde mult mai mult decât o simplă alegere politică. Vom pierde demnitatea, respectul, șansa la o lume în care fiecare femeie are dreptul să fie liberă și respectată.

Știu că nu e ușor să fii diferită, să nu mergi cu turma, să-ți asumi opinii și să suporți consecințele, mai ales într-o societate ca a noastră, care îți spune de mică cum trebuie să fii: cuminte, tăcută, loială patriarhatului.

Altfel, urmează pedeapsa: rușinea, umilirea, excluderea.
Dar asta înseamnă să fii curajoasă. Iar curajul e ceea ce ne trebuie mai mult ca oricând.

Ce putem face?

– Să nu mai râdem când altele sunt jignite.
– Să nu mai validăm ura, chiar dacă vine de la „ai noștri”.
– Să ne sprijinim unele pe altele, chiar și atunci când nu suntem de acord.
– Să vorbim. Să citim. Să ne punem întrebări.
– Să învățăm fiicele, surorile, mamele și bunicile să fie libere, nu să fie pe placul cuiva.

O femeie care gândește e o femeie liberă.
Iar o femeie liberă sperie. Dar schimbă lumea.
Și nu e niciodată prea târziu.