Dragi cetățeni,
după cum știți, în momentul de față, spre deosebire de alte orașe sau comune, ședințele Consiliului Local Cisnădie nu sunt transmise în mediul online. Avem nevoie de acest lucru, pentru ca toți cetățenii orașului nostru să poată afla cum sunt dezbătute și argumentate toate proiectele în cadrul ședințelor, dar mai ales modul în care votează consilierii fiecărui partid politic.
Fie că votează o investiție, bugetul local, repartizarea unei locuințe sau un P.U.Z, cetățenii trebuie să fie informați cu privire la ce se întâmplă în Consiliul Local și cum sunt reprezentați de către cei pe care i-au ales.
📽️ Așadar pentru a crește gradul de transparență a activității noastre din Consiliul Local, am inițiat și depus ieri, 6 octombrie, un proiect care vine în completarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a Consiliului Local Cisnădie pentru ca administrația locală să poată transmite aceste ședințe online.
_________________________________________________________
În altă ordine de idei, luni, 9 octombrie, consilierii locali sunt convocați într-o ședință extraordinară de îndată pentru a vota următoarele proiecte:
1️. Constatarea încetării mandatului de consilier local al domnului Florea Gabriel, în urma numirii acestuia ca subprefect al județului Sibiu
2️. Rectificarea bugetului local
3. Reabilitarea și modernizarea iluminatului public pe următoarele străzi:
- Str. Băilor - 277.000 €
- Str. Cetății - 393.000 €
- Str. Târgului - 147.000 €
- Str. Țesătorilor - 325.000 €
- Str. Unirii - 166.000 €
Toate aceste sume vor fi plătite integral din bugetul local și vor fi executate de către Gospodăria Orășenească.
📚 Ordinea de zi o puteți consulta aici: https://shorturl.at/akyCT