Consiliul Local al orașului Cisnădie a fost convocat pentru o ședință de îndată astăzi, 12 aprilie, la ora 11 la sediul primăriei.Pe ordinea de zi am avut trei proiecte de hotărâre asupra cărora a trebuit să votăm. Am să vă prezint (pe scurt) primele două proiecte.
Primul proiect, de altfel și motivul pentru convocarea ședinței de îndată a fost pentru aprobarea participării Orașului Cisnădie în cadrul proiectului ,,Modernizarea și extinderea transportului public la nivelul zonei metropolitane Sibiu.’’
Acest proiect a ajuns din nou pe masa consiliului local, deoarece s-a modificat suma proiectului prin introducerea a trei comune (Poplaca, Roșia și Cristian) în parteneriatul inițial agreat. Astfel, proiectul va fi depus în parteneriatul creat între următoarele unități administrative: Municipiul Sibiu, orașul Cisnădie, orașul Ocna Sibiului, comuna Șelimbăr, comuna Sadu, comuna Șura Mare, comuna Șura Mică, comuna Cristian, comuna Poplaca, comuna Roșia.
Al doilea proiect se referă la mandatarea reprezentantului orașului Cisnădie ca reprezentant în Adunarea Generală ADI ECO Sibiu să voteze pentru/împotriva aprobarea ajustării tarifului de depozitare solicitat de SC TRACON SRL.
Pe scurt, este vorba despre ajustarea tarifului solicitat de operatorul depozitului ecologic de deșeuri de la 79,47 lei/tonă fără TVA la 90 lei/tonă fără TVA, asta după ce în luna ianuarie, operatorul a propus ajustarea tarifului la 103,3 lei/tonă fără TVA, propunere care a fost respinsă. În urma votului consilierilor locali, mandatul reprezentantului este de a vota ,,împotriva’’ majorării.
Pentru curioși, proiectele de hotărâre și materialele aferente ședinței le găsiți pe site-ul primăriei Cisnădie - https://bit.ly/3Ohf6Pd . Următoarea ședință va avea loc (cel mai probabil) în ultima săptămână din luna aprilie.
P.S. Am primit un exemplar din ziarul local Cisnădie AZI, pe care vi-l las mai jos. Știu că cei mai mulți dintre dumneavoastră nu aveți cum să intrați în posesia lui.



