Joi, 27 iulie, începând cu ora 11 va avea loc ședința ordinară a Consiliului Local Cisnădie, având următoarea ordine de zi:

  • Decontarea navetei cadrelor didactice pentru luna iunie 2023 în cuantum de 15.624 lei;
  • Stadiul de înscriere a datelor în Registrul agricol pentru trim. II al anului 2023;
  • Stabilirea modului de cesionare a 2 fonduri de vânătoare gestionate de R.P.L. Ocolul Silvic ,,Valea Sadului’’ R.A; - în urma unei analize a situației economico-financiare, s-a constatat că activitatea de vânătoare a înregistrat o pierdere de aprox. 57 000 lei la data de 30 mai 2023. Astfel s-a hotărât în unanimitate renunțarea la gestionarea fondurilor de vânătoarree 10 Sadu și 11 Negoveanu.- consilierii locali vor trebui să decidă modul de cesionare a celor două fonduri (prin atribuire directă sau prin licitație publică) în vederea obținerii profitabilității maxime.
  • Mandatarea administratorului public al orașului Cisnădie de a vota în A.G.A a ADI ,,ECO’’ Sibiu să voteze ,,pentru/ împotriva’’ aprobării ajustării tarifelor activității de colectare și transport a deșeurilor;- mai exact, SOMA propune scumpirea serviciilor de colectare și transport a deșeurilor, așa cum sunt prezentate în tabelul de mai jos.
  • Modificarea organigramei și a statului de funcții la Spitalul Orășenesc Cisnădie;- modificarea privește includerea unui post de psiholog clinician
  • Vânzarea unui teren (384 mp)  acordat în baza legii 15/2003 pe strada Lungă, nr.147 C către dl. Ghiuruțan Bogdan;
  • Prelungirea pe o perioadă de 5 ani, respectiv 1 an a contractelor de închiriere încheiate între Orașul Cisnădie cu dl. Aștefănoaie Marian, dna. Găvan Marcela și dna. Moldovan Oltea.
  • Aprobare P.U.Z. pe str. Konrad în Cisnădioara - beneficiari Tobar Eugen Cosmin și  coproprietari  - se reglemetează astfel o suprafață de 5.217 mp, introducerea acesteia în intravilan în vederea construirii unei case de vacanță și anexe.
  • Aprobare P.U.Z. pe str. Pădurii în Cisnădioara - beneficiar Dusciuc Ioan Daniel;- beneficiarul dorește construirea unei case unifamiliale (parter+etaj), anexe, împrejmuirea terenului și branșamente utilități. Suprafața reglementată este de 3000 mp.
  • Aprobare P.U.Z pe str. Sibiului - beneficiari Roman Liviu și proprietari;- suprafața totală a acestui P.U.Z este de 3226 mp, parcelată în 8 loturi. Ca o parcelă să poată fi construibilă, această trebuie să aibă minim 350 mp. Din păcate, două dintre cele 8 parcele nu respectă această regulă, având 305 mp respectiv 321 mp. Astfel, beneficiarul este nevoit să reparceleze.
  • Aprobare P.U.Z. pe str. Cireșilor  în Cisnădioara - beneficiari SC Vicand Sibestate SRL și proprietatri

  - acest P.U.Z. a mai fost pe ordinea de zi în urmă cu un an și jumătate. La vremea respectivă, documentația nu era conformă cu normele urbanistice în vigoare și a fost retras de către primar.

  - beneficiarul a realizat între timp modificările cerute și acum poate construi cele patru case (parter+etaj) pe suprafața reglementată de 3063 mp.

Dacă vă amintiți, în luna mai, vă informam despre atribuirea de nume unor străzi din orașul nostru. Astfel, străzile Gutuilor, Perelor, Murelor, Zmeurei și Eroilor (cartierul Arhitecților) au primit avizele necesare de la prefectură și pot fi aprobate de către consilieri.

Punctul Diverse conține mai multe rapoarte, de exemplu despre activitatea asistenților personali și activitatea de soluționare a petițiilor.

Ordinea de zi o puteți consulta aici: https://shorturl.at/clLSX


Aceste ședințe sunt publice și deși știu că este greu să participați din cauza orei la care acestea au loc, vă încurajez să o faceți dacă pe ordinea de zi se află proiecte care au un impact direct și doriți să vă faceți vocea auzită. Este o oportunitate de a fi implicați în procesul decizional al comunității noastre, un mod de a vă asigura că nevoile Dvs. sunt luate în considerare și o astfel de implicare face o diferență reală.