Astăzi a avut loc cea de a doua ședință a Consiliului Local Cisnădie din această lună. 25 de proiecte de hotărâre au fost supuse dezbaterii în comisiile de specialitate și ulterior votului în ședința de astăzi.

Primul punct pe ordinea de zi a fost despre rectificarea bugetului local și anume:

  • Amenajamentul silvic al fondului forestier din proprietatea orașului (4054,20 ha) ~ 19.000 euro
  • Reparații la sala de sport a Liceului Tehnologic ~ 26 000 €
  • Reparații la clădirea Liceului Tehnologic ~ 3 800 €

Componența comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și urbanism  (CTATU) a fost modificată astăzi, în sensul că aleșii locali nu vor mai face parte din ea, ci doar specialiștii, (arhitectul șef al orașului, reprezentanți Apă Canal, SDEE Transilvania Sud, DELGAZ Grid, Ordinul Arhitecților din România), așa cum prevede legea. Dacă vă întrebați de ce scriu despre asta, este pentru că această comisie este foarte importantă. În cadrul ei se analizează de exemplu, toate PUZ-urile care urmează a fi aprobate în consiliul local, ceea ce este de mare ajutor pentru consilieri, cei mai mulți nefiind de specialitate în domeniul urbanismului. Astfel, în momentul în care proiectele respective ajung la noi, ele sunt însoțite de avizul CTATU. În urmă cu mai bine de un an, când s-a constituit CTATU am atras atenția că din această comisie trebuie să facă parte doar specialiști, conform legii și mă bucur că într-un final, s-a întâmplat acest lucru.

Un alt proiect mult așteptat de către cetățeni, în special cei care locuiesc la ieșire din oraș spre Seviș, dar și în Cartierul Arhitecților a fost votat astăzi în unanimitate. Este vorba despre înființarea unui colector de transfer ape uzate menajere și o conductă de transport a apei în zona str. Sibiului. Studiul de fezabilitate a fost depus la Compania Națională de Investiții, valoarea totală a proiectului fiind de ~ 9 milioane €, din care ~ 44.000 € vor fi finanțați din bugetul local.

Tot astăzi, reprezentantul orașului nostru în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ,,ECO’’ a fost mandatat să voteze ,,împotrivă’’ majorării tarifelor propuse de către SOMA pentru activitățiile de colectare, transportare, sortare și compostare a deșeurilor. Rămâne de văzut dacă aceste tarife vor fi majorate sau nu, în funcție de cum vor vota și celălalte primării care fac parte din asociație.

La punctul Diverse am discutat despre:

  • Rezultatele pe încasări în urma hotărârii privind scutirea de la plată a majorărilor de întârziere aferente impozitelor și taxelor locale - s-au depus 51 de cereri în acest sens;
  • Raportul de activitate al S. Gospodărie Orășănească Cisnădie SA;
  • Raportul de activitate al Parohiei Evanghelice C.A. Cisnădioara privind cetatea din Cisnădioara;Lucrările de pe str. Măgurii, care vor dura aproximativ un an;
  • Situația mașinilor parcate pe str. 1 Decembrie și plantarea de arbori pe această stradă;
  • Un ajutor financiar pentru familia a cărei casă a luat foc pe str. Dezrobirii;
  • Wi-fi gratuit în zonele publice din orașul nostru (Cartierul Arhitecților, vatră și Cisnădioara);

Ordinea de zi o puteți accesa pe site-ul Primăriei Cisnădie.

Ordinea de zi - 26 mai 2022