,,Sunt fata lui Ghiță Zîmța, electricianul și a lui mama.’’

Copil fiind, era definitoriu să știu a cui sunt. Răspunsul era suficient, pentru că în Cisnădie nu erau mulți cu numele acesta.

Era anul 1993, în luna lui Făurar, când mama m-a adus pe lume la maternitatea din Cisnădie. Doi ani mai târziu, în aceeași lună, cu plânsete și urlete cât l-au ținut plămânii, a venit pe lume și fratele meu.

Se zice că abia pe la vârsta de 5 ani începem să avem amintiri, deci până atunci ar trebui să-mi întrebați părinții ce fel de copil am fost, căci dacă mă întrebați pe mine v-aș răspunde (evident) că am fost cumințenia pământului, mai ales în vacanțele de vară, pe care le petreceam la bunici, la țară până am început să merg la școală.

Acum douăzeci și ceva de ani intram în clasa I-a, la Liceul Teoretic Gustav Gündisch din Cisnădie. Nu știu cum erau alți copii atunci, dar mie mi-a plăcut școala. Părinții mei au făcut tot posibilul ca să am parte de o educație de calitate (musai să învăț limba germană), m-au susținut și mi-au insuflat dorința de a fi cea mai bună, de a-mi dori mai mult.

În primul an de școală îmi aduc aminte de sala de clasă luminoasă, spațioasă, frumos decorată și caldă, unde Frau Adina, ne insufla dragostea de carte și ne făcea să venim cu drag la școală.

În clasa a II-a am fost mutați în clădirea din interiorul curții. Cei care au învățat la Gündisch își aduc aminte cu siguranță de clasa mică și întunecoasă de lângă sala de sport/festivități. Stăteam înghesuiți în băncile așezate pe două rânduri care lăsau la mijloc un loc îngust pentru ca Frau să poată scrie la tablă.

Aici am petrecut două săptămâni grele. Holurile erau lungi, întunecate și reci. Pentru că nu aveam toate manualele în germană, Frau ni le traducea din limba română, moment în care ai mei au decis să mă transfere la o școală cu predare în limba germană din Sibiu, chiar dacă asta presupunea un efort în plus.

Însă greul a început cu adevărat, în clasa a V-a, după ce eu am intrat la Bruk. Aveam cursuri după-amiaza, fratele meu de dimineață și tata nu ne mai putea duce și aduce de la școală.

Așa am ajuns să facem naveta între Cisnădie și Sibiu cu autobuzul, aventură care a durat până la sfârșitul clasei a XII-a.

În urmă cu cincisprezece ani, autobuzele circulau din 30 în 30 minute, până la o anumită oră. La amiază nu era foarte aglomerat din Cisnădie spre Sibiu, dar dimineața era bătaie pe locurile libere. Eram atât de mulți elevi, încât vocile noastre erau mai puternice decât motorul autobuzului cu burduf al lui nea Palea, care periodic mai rămânea înțepenit prin Șelimbăr. Din doisprezece ani de navetă, ultimii opt, deși au fost cei mai grei, au fost în felul lor și cei mai frumoși. Mai toți ne-am călit trăind aventurile și peripețiile navetei cu autobuzul.

Astăzi, autobuzele nu mai vin la timp si sunt mai puține decât atunci sau chiar deloc, deși numărul elevilor crește an de an.

Poate că ar mai trebui să știți despre mine că după ce m-am văzut cu diploma de Bac în buzunar, mi-am continuat studiile în domeniul ştiinţelor și ingineriei la Universitatea Transilvania din Braşov, specializarea Inginerie Medicală. În anul 2018 am absolvit programul de studii de master, „Sisteme şi tehnologii inteligente de fabricaţie", al Facultăţii de Inginerie "Hermann Oberth" din cadrul Universităţii Lucian Blaga din Sibiu.

Cum ar zice unii, sunt inginer cu acte în regulă.

Dar acum să vă povestesc cum prin anul 2016, mi-am descoperit adevărata pasiune și m-am îndrăgostit iremediabil de (imaginați-vă bătăi de tobă) … administrația publică sau mai bine-zis de serviciul public.

Experiența mea în administrație a început ca administrator în cadrul Parohiei Evanghelice C.A. Cisnădie. Dacă vă întrebați ce-a fost în capul meu, eu fiind inginer, răspunsul e simplu: am crescut în comunitatea evanghelică din orășelul nostru. Anii petrecuți în sânul acestei comunități au contribuit la ceea ce sunt astăzi. În acea perioadă se contura proiectul de renovare cu fonduri europene a bisericii, simbolul orașului nostru. La momentul acela am considerat că e o ocazie tare faină de a ajuta comunitatea, așa cum a făcut-o și ea cu mine.

Ca administrator și datorită importanței proiectului de renovare, am învăţat ce înseamnă atenţia la detalii, cum este scris un proiect și cum este cheltuit fiecare bănuţ. Mai mult decât atât, am învăţat cum pot fi atrase aceste fonduri, pentru binele întregii comunităţi.

Tot ca administrator a început și interacțiunea mea cu primăria. Cu mult entuziasm și cu sufletul plin de speranță m-am dus într-o ședință a Consiliului Local și i-am rugat pe consilierii locali de la acea vreme să ne sprijine, pentru că era vorba de simbolul orașului. Valoarea proiectului de renovare a fost de 7 milioane lei și contribuția proprie de 180.000 lei.

Răspunsul ,,Da’ de ce nu vindeți din terenuri, că doar aveți atâtea?’’ nu a venit de la dânșii, ci de la primar. Și asta a fost. Am depus și proiecte, ca restul bisericilor din Cisnădie, dar sumele au fost infime (5-7000 lei) și birocrația mult prea mare pentru suma aceasta.

Frustrarea pe care am simțit-o după acea ședință, dar și faptul că eram zi de zi în contact cu oameni atât din Cisnădie, cât şi din alte oraşe sau din diaspora și le ascultam nemulţumirile despre cum merg lucrurile atât în oraş, cât şi în ţară, toate astea m-au determinat să candidez pentru funcția de consilier local la alegerile din 2020. Am început să urmăresc lună de lună ședințele Consiliului Local și să scriu cetățenilor despre impactul hotărârilor luate asupra orașului nostru.

Știam că soarta mea ca administrator va fi una scurtă odată ce începusem să fac acest lucru și cu câteva luni înainte de izbucnirea pandemiei, am demisionat. A fost o decizie tare grea, dar care trebuia luată mai bine mai devreme decât mai târziu.

Anul 2020 a fost cel puțin, interesant. Mie îmi place tare mult să socializez, să ascult poveștile oamenilor și să fiu în mijlocul lor pentru că asta mă încarcă pozitiv. Vă puteți imagina ce a însemnat pentru mine să stau în casă. Pentru toți a fost greu.

Se zice că atunci când o uşă se închide, alta se deschide. Din acel moment și până în clipa alegerilor locale, m-am dedicat trup și suflet campaniei electorale. Responsabilitatea mea a fost comunicarea online, pentru că fizic nu aveam cum să o fac. A fost o adevărată provocare să transmit oamenilor din spatele tastaturii ideile, gândurile și speranțele mele, dar și pe cele ale colegilor mei. Tot atunci a fost și perioada în care am "mâncat" Codul Administrativ pe pâine.

Cu puțin timp înainte de alegeri, timidă și puțin nesigură, am reluat discuțiile fizice cu cetățenii. Fiecare moment petrecut cu ei, era ca o gură de aer proaspăt (greu de crezut, purtând mască).

Și a venit ziua alegerilor și dovada că am făcut ceva bine până la acel moment: am fost aleasă consilier local.

Vă mulțumesc încă o dată, oameni frumoși!

Odată ajunsă în consiliu, știam că nu va fi ușor. Am încercat (cât a ținut de mine) să existe înțelegere, dar și compromis până la un punct. Pentru mine, interesul cetățeanului a fost tot timpul pe primul loc.

Una din friciile mele cele mai mari e să ''nu mă fac de minune’’. Ai mei m-au învățat că dacă n-am nimic bun sau frumos de zis, mai bine să tac. Pe lângă asta, să fiu mereu sigură că ceea ce spun e adevărat și corect, iar dacă greșesc să recunosc, pentru că nu e capăt de țară.

No frica asta m-a împins spre sectorul public. În 2021, un primar tânăr, la primul mandat dintr-o comună mică din județul Sibiu căuta consilier personal. Transparent. Cu C.V. pe bune. Atât mi-a trebuit să văd și după două zile de bibilit la scrisoarea de intenție, mi-am luat inima în dinți și am trimis-o împreună cu C.V.-ul.

Acum partea amuzantă e că până la momentul interviului, nu mi-a trecut prin cap să mă uit pe hartă unde e Micăsasa. Când am ajuns acolo, singurul gând și singura dorință pe care am avut-o a fost să învăț cât se poate de mult despre ce înseamnă o primărie. Teoria o știam, dar practica…

De salariu și navetă decontată (100 km zilnic) am întrebat de abia după ce am fost anunțată că începând de luni voi fi consiliera primarului.

Nu știu dacă știți, dar salariile angajaților dintr-o primărie nu au voie să depășească salariul viceprimarului, iar salariul lui se calculează în funcție de numărul de locuitori. Micăsasa are pe hârtie puțin peste 2000 de suflete, deci vă dați seama de super salariul meu și cât de bine se câștigă în cazul ăsta la stat. Și alt lucru pe care probabil nu îl știți este că angajații primăriei nu beneficiază de navetă decontată. Așadar, din salariul meu, cam 800-1000 lei se duceau pe benzină lunar.

Chiar și așa, nu a fost zi în care să nu mă duc cu spor și entuziasm. Nu vă puteți imagina câte lucruri am învățat. De la ce face fiecare angajat, fiecare compartiment, cu ce se mănâncă contabilitatea, taxele și impozitele, registrul agricol, starea civilă, asistența socială, secretariatul general, cum se creionează un buget, de unde tai și unde pui ca să asiguri finanțare pentru asfaltări, apă, canal, educație, sănătate, cum se scrie un proiect de hotărâre și cum interpretezi o lege, cum se organizează un concurs pentru ocuparea unui post până la a cunoaște oameni extraordinari din alte primării, din Instituția Prefectului și chiar din Consiliului Județean. Dar cel mai important, am învățat că dacă vrei să faci lucruri bune pentru cei din jurul tău, oricât de greu ar fi, să nu renunți niciodată. Perseverența este cheia.

Toate lucrurile acestea m-au ajutat enorm de mult în activitatea mea de consilier local al Cisnădiei. Așa am ajuns să inițiez primele mele proiecte de hotărâre pentru comunitate, dar cel mai important, am înțeles "unde să mă uit’’ în fiecare proiect de pe ordinea de zi și cum să le "traduc’’ pentru voi.

Cu fiecare ședință avută în Consiliul Local mi-a fost tot mai clar că pentru a face o schimbare reală trebuie să ai toate instrumentele la îndemână, iar primarul este singurul care are pârghiile necesare pentru a pune în aplicare nevoile și dorințele comunității. Astfel, am luat decizia de a candida independent la funcția de primar al orașului Cisnădie.

Cu siguranță vă întrebați: de ce independent? De ce nu am ales un partid? Ei bine, nu mai cred în partide și nu cred că un candidat sau un ales local din partea unui partid poate să reprezinte comunitatea cu adevărat. Un independent va da întotdeauna socoteală cetățenilor și nu partidului. Un independent va pune comunitatea mereu pe primul loc.

Pentru mine, această campanie nu este  despre politici sau promisiuni, ci despre oameni - despre tine, despre voi, despre noi. Pentru mine, administrația e o pasiune, pe care o practic de șapte ani de zile. Știm cu toții că pentru a schimba ceva în orașul nostru, trebuie schimbat în primul rând primarul. Toate schimbările țin de voința și buna-credință a acestuia.

Trebuie să alegeți un om, care are aceste calități, care e deschis, integru, responsabil, curajos și ambițios. Un om care să fie dedicat comunității, un om care să fie tot timpul în contact cu oamenii. Cu un astfel de om ca primar, comunitatea se îndreaptă cu siguranță, într-o direcție bună.

Eu sunt acest om.